MIJLOC DE DEZVOLTARE A LIMBAJULUI

MOTTO : Acel spirit candid, acea atitudine stangace de a intra in miezul lucrurilor, fara prejudecati, cu placere si bucurie, il prezinta pe copil ca pe o fiinta capabila sa inventeze actiuni de o mare naivitate, la prima vedere, dar pline de substanta in continutul lor.Prin acest spirit copilul se joaca, traieste si se formeaza ca om .

Lumea fantastica a povestilor fascineaza copiii inca de la cea mai frageda varsta fie ca ele sunt citite in tihna casei de catre parinti sau bunici , fie ca sunt citite de catre educatoare. Nu o data ii surprindem in cadrul jocurilor alese ca gesticuleaza sau vorbesc cu personaje imaginare sau ca in cadrul jocurilor de rol adopta tinute si intra cu usurinta in pielea personajelor.Jocul este activitatea preferata a prescolarului, fei ca este un joc liber, fie ca se desfasoara organizat in cadrul activitatilor instructiv-educative din gradinita.Jocul este mijlocul prin care fiinta umana, de la inceputurile existentei sale, intra in contact cu lumea cunoasterii.

In cadrul activitatilor din gradinita de copii, dramatizarea poate fii privita ca o activitate complementara, un optional si/sau ca o metoda sau mijloc de realizare a unei activitati , in special de educare a limbajului.Indiferent de tipul sau dramatizarea place copiilor prescolari,in special celor cu varste de 5-7 ani.

Dramatizarea la varsta prescolara urmareste dezvoltarea capacitatii de exprimare orala si de receptare a mesajului oral, exprimarea clara, corecta, expresiva, respectarea pauzelor gramaticale,logice sau psihologice din textele interpretate, dar si dezvoltarea capacitatii de exprimare a unor sentimente prin miscare scenica, mimica si/sau gestica.

Vazuta ca o activitate optionala ce se desfasoara intreg anul scolar sau pe parcursul unui semestru, dramatizarea presupune urmarirea unor pasi, a unor obiective care au ca finalitate prezentare unui program in cadrul unei serbari stiut fiind faptul ca dramaturgia constituie Punctul forte in reusita unei serbari.

Cadrul didactic trebuie sa aleaga cu grija textul ce urmeaza a fi pus in scena tinand cont de particularitatile de varsta dar si de cele individuale. Copii receptioneaza mesajul etic al textului literar cu o mare rapiditate, dar se exprima mai greu datorita lipsie de flexibilitate a vorbirii. De aceea dramatizarile realizate in versuri scurte sunt usor de memorat de catre copii, dar si povestile scurte, bine cunoscute de copii au success.

Primul pas in realizarea dramatizarilor il presupun auditiile si/sau vizionarile pe tema povestii respective.Aceasta etapa are o importanta deosebita avand functii multiple : dezvoltare atentiei de lunga durata, cunoasterea in amanunt a povestii, surprinderea exacta a momentelor subiectului, desprinderea trasaturilor de caracter ale personajelor. Cadrul didactic poate duce completari si explicatii suplimentare pentru o mai buna inteledere a continutului. In cadrul vizionarilor copii dispun si de modele de interpretare. Acest moment poate fii urmat de convorbiri pe baza carora se caracterizeaza personajelor,se clasifica personjele, se surprind cadrul in care se desfasoara actiunea si specificul costumelor.

  

Dramatizarea, prin bucuria de "a face ca", de a trai o experienta care nu e a ta, contribuie la dizolvarea egocenrismului infantil. Il ajuta pe copil sa-si descenreze viziunea, sa se puna in locul altuia, sa se inchipuie un alt EU, contopindu-se cu personajul.El traieste imaginar acte asemenea eroilor sai preferati, intr-o lume in care virtutiile sunt rasplatite, iar ticalosiile sunt pedepsite. Reflectiile mesajului etic al dramatizarii sunt benefice, influentand comportamentul sau.

Stabilirea si distibuirea rolurilor este un moment cheia in care pot fii implicati si copii punandu-se in valoare si dezvoltand in acelasi timp capacitatile acestora de a fii obiectivi si de a fii selectivi, dramatizarea oferindu-le satisfactii imediate, dar si exemple pozitive de comportament.

Exercitiile de miscare scenica, sugerate de muzica sau de versuri, compunerea de expresii faciale sau comportamentale duc la dezvoltarea capacitatii de exprimarea nonverbala a sentimentelor.Aceste exercitii insotite de repetarea rolului pana la memorare are alt beneficiu :stimularea memoriei de lunga durata, dar si volumul acesteia( nu de putine ori suntem surpinsi sa constatam ca micii actori au memorat si rolurile celorlalta personaje). O data memorate versurile sau textul epic, acesti actori se adapteaza usor expresivitatii si jocului de scena care se impun.

 

Dincolo de bucuria in sine a jocului, dramatizarea presupune si asigurarea acelor conditii materiale menite sa-i asigure reusita. De aceea dramatizarile includ si preocupari privind decorul si costumatia.La confectionarea decorului si a costumatiei ii putem implica si pe copii demonstrandu-si imaginatia, simtul estetic si indemanarea.

SCRISOARE CATRE PARINTI

Stimati parinti, o vorba din batrani spune ca...Nu exista parinti perfecti !

Asemenea voua, sunt un copil al unor parinti. In cazul meu pot confirma proverbul romanesc de mai sus. Parintii mei nu sunt perfecti pentru ca au facut unele greseli in ceea ce ma priveste. Ei sunt pur si simplu BUNI si nu ma refer aici la legatura biologica dintre noi.

V-ati intrebat vreodata ce ii face pe copii sa spuna despre parintii lor ca sunt „buni” sau „rai”? Recurgeti la aceste atribute. In general, cum i-ati caracteriza pe fiecare dintre proprii vostri parinti, mai degraba „buni” sau mai degraba „rai”? Cred ca aveti si argumente pentru raspunsurile voastre si, cu siguranta, ca parintii vostri pot primi si alte atribute in acest sens: afectuosi, drepti, neafectuosi, veseli, indiferenti, hiperprotectori, tiranici, echilibrati, modele de viata, abuzivi, democratici...

Acum sunteti, la randul vostru, parinti si avand un moment de sinceritate cu voi insiva, vi se potriveste vreunul din atributele de mai sus, pozitive si negative atunci cand este vorba despre relatia cu copilul sau copiii vostri?

In functie de raspunsul pe care vi l-ati dat lasati ingrijorarea de-o parte sau nu va culcati pe lauri pentru ca...

Daca parinti perfecti nu exista, se poate vorbi despre parinti perfectibili .

Cu alte cuvinte, parintii, oricat de buni sunt fac si greseli pentru ca a gresi este omeneste. Important este sa depistati unde gresiti pentru a nu mai repeta greselile.

Orice relatie, inclusiv cea cu copilul (copiii) tai poate fi mai buna decat este in prezent. Ce inseamna asta si cum se poate ajunge la acest rezultat? Ei bine aici va poate ajuta un specialist, adica eu.

Numele meu este Claudia Rusu si sunt psiholog specializat in psihoterapie cognitiv-comportamentala.

In cei 4 ani de cand practic psihoterapia toti pacientii mei (tineri si adulti) au relatat spontan sau la solicitarea mea experiente din copilarie, pe cele fericite, dar mai ales pe cele nefericite. Orice terapeut bun, indiferent de scoala de psihoterapie in care s-a specializat, cunoaste si recunoaste ca pentru vindecarea pacientului sau clientului sunt absolut necesare relatarile din perioada copilariei acestuia, reinterpretarea si intelegerea situatiilor trecute si o impacare cu trecutul dureros.

Fals : Numai nebunii merg la psiholog.

Adevarat : Oamenii apeleaza la psiholog din motive diverse: vor sa se cunoasca mai bine pe ei insisi; vor sa-si rezolve problemele de viata; vor sa fie eficienti, fericiti si impacati cu ei insisi si cu semenii lor.

In aceasta etapa persoana tanara sau adulta care solicita terapie poate intelege si privi cu compasiune si detasare unele comportamente ale parintilor: o palma data „fara motiv”; favorizarea unui frate mai mic sau mai mare de catre unul sau ambii parinti; lipsa de afectiune repetata a mamei si/sau a tatalui; lasarea copilului mic de catre parinti la bunici la tara sau (mai modern) in grija unei bone care are mai mult timp, rabdare, experienta pentru cresterea copilului etc.

Chiar si abuzurile grave fizice si/sau psihice, traumele suferite in copilarie din partea parintilor sau a altor persoane pot fi rezolvate.

Poate ca in acest moment voi, copiii care ati fost candva, nu va regasiti in aceste exemple. Poate va amintiti insa alte situatii in care ati fost tristi, furiosi, tematori, nedreptatiti si in care au fost implicati parintii vostri sau alte persoane semnificative pentru voi.

Cat despre copiii vostri, veti spune, nici atat nu poate fi vorba in exemplele de mai sus!

?i totusi, oameni aflati la varsta adulta, cu serviciu, familie proprie etc. vin in cabinet si plang, uneori, minute in sir pentru ca isi amintesc de o palma primita pe nedrept de la mama sau tata, de o pedeapsa injusta, de absenta tatalui care fie venea prea tarziu acasa, fie ca era prezent fizic in casa dar absent in relatia cu el sau ea etc. etc.

Este un adevar evident ca...Toti si fiecare in parte suntem diferiti ! 

Ce inseamna asta? Ca avem nevoi, interese, aspiratii, dorinte, asteptari diferite . Va intreb: cat de bine au raspuns parintii vostri la satisfacerea si implinirea acestora? Raspundeti sincer, privind in adancul sufletului vostru.

Faptul ca suntem diferiti unii de altii mai inseamna, insa, si ca in copilarie, ceea ce pentru unul a fost o pedeapsa nesemnificativa si de mult uitata, pentru altul este resimtita ca o adevarata trauma!

Copiii sunt oglinda parintilor !

Va doriti ca odraslele voastre sa creasca frumos si armonios, sa devina OAMENI FERICITI? Daca raspunsul este DA, atunci merita sa stiti ca pentru atingerea acestui obiectiv este nevoie de ceva mai mult decat hrana, imbracaminte si alte accesorii (mobilul e la mare moda printre copii!), un acoperis deasupra capului si multe jucarii.

Vreti sa aflati ce este acel CEVA? Daca si de data aceasta raspunsul este DA, va propun sa ne cunoastem.

Intr-o prima etapa, propunerea se adreseaza mamicilor dornice sa afle mai multe despre ele insele si sa construiasca relatii trainice si armonioase cu partenerii si copiii lor. 

DISCIPLINAREA POZITIVA

Disciplinarea Pozitiva sau cum sa disciplinezi fara sa ranesti”, Adina Botis, Anca Tarau, Ed. ASCR, 2004

Metode care ne ajuta in disciplinare

Disciplinarea este un proces de invatare a unui comportament adecvat care cere efort si rabdare, atat din partea copilului, cat si a parintelui. Metodele de disciplinare prezentate sunt specifice pentru urmatoarele trei categorii de situatii:

• cand copilul invata unui comportament nou
• cand dorim sa consolidam un comportament
• cand copilul nu este motivat, deci “nu vrea” sa faca un anumit comportament

A. CAND COPILUL INVATA UN COMPORTAMENT

Pentru a ajuta copiii sa invete mai usor un comportament, va recomandam sa respectati urmatoarele etape:

i) Definiti clar comportamentul pe care doriti sa-l invete copilul 
ex. spalatul pe maini inainte de masa.

ii) Descompuneti in pasi mici comportamentul respectiv
Cand comportamentul care trebuie invatat este prea complex pentru a permite invatarea lui globala, descompuneti comportamentul in pasi mai mici.
ex. ridicarea manecilor, pornirea robinetului, udarea mainilor, sapunirea mainilor, frecarea mainilor, limpezirea mainilor, stergerea mainilor, aranjarea manecilor.

iii) Folositi indrumarea
Indrumarea consta in a ajuta copilul pe parcursul efectuarii comportamentului in vederea facilitarii insusirii acestuia. In functie de tipul de comportament prin care se face indrumarea, aceasta poate fi:

• Indrumare fizica – atunci cand trebuie invatat un comportament motor, cum ar fi scrisul in clasa I. In acest caz, parintele conduce mana copilului, aratandu-i cum sa scrie o litera.
  ex. Luati mainile copilului in mainile dumneavoastra si executati miscarile necesare spalarii mainilor. 
• Indrumare verbala - consta intr-o serie de mesaje verbale transmise inaintea sau in timpul manifestarii unui comportament, legate de modul de executie a unui comportament sau de etapele parcurse in realizarea lui.
  ex. In timp ce va spalati pe maini impreuna cu copilul, exprimati verbal etapele care urmeaza (acum ne sapunim…, acum ne stergem) 
• Indrumare prin modelare – presupune sa oferiti copilului un model de realizare a comportamentului respectiv; astfel copilul va poate observa pe dumneavoastra, pe alti copii, personaje din filme sau din desene animate.
  ex. Copilul va poate observa pe dumneavoastra sau poate urmari personajele din filme, din desene animate sau din poze care se spala pe maini pentru a vedea cum se procedeaza.

iv) Recompensati aproximarile succesive ale comportamentului dorit 
E important ca in faza de invatare a unui comportament sa recompensati imediat orice aproximare a acestuia de catre copil. Astfel, el va avea curaj sa continue.
ex. Recompensati copilul chiar daca nu se sterge bine pe maini, ci doar le pune pe prosop.

v) Ignorati aproximarile succesive ale etapelor anterioare
Pe masura ce copilul progreseaza vor fi recompensate ultimele si cele mai bune aproximari ale comportamentului. Aproximarile depasite vor fi ignorate.
ex. Daca copilul stie deja sa se stearga pe maini, recompensati-l numai atunci cand executa bine etapa respectiva.

vi) Retrageti treptat indrumarea dumneavoastra
In momentul in care vedeti ca se descurca singur evitati sa-i mai spuneti ce sa faca.
ex. Daca vedeti ca stie care sunt etapele spalarii pe maini nu-i mai spuneti nimic. Astfel ii comunicati copilului ca aveti incredere in el si ca se poate descurca singur.

vii) Recompensati la intervale neregulate comportamentul dobandit 
Pentru a consolida un comportament e important sa incepeti sa-l recompensati doar din cand in cand, la intervale neregulate. Asigurati-va insa ca acest comportament este invatat, inainte de a trece la faza de consolidare.
ex. Recompensati efortul copilului de a se spala pe maini doar din cand in cand.

In realizarea cu succes a acestei metode este esentiala observarea micilor progrese, care, chiar daca par nesemnificative, trebuie mai intai recompensate, iar apoi consolidate! Tineti minte ca invatarea presupune efort si munca repetata!

B. CAND DORIM SA CONSOLIDAM UN COMPORTAMENT

Dupa ce ne-am asigurat ca un comportament a fost invatat, e necesar sa aplicam tehnici care duc la persistenta comportamentului in timp: (1) recompensa si (2) controlul mediului.

1. Recompensa

Cand doriti sa cresteti frecventa sau durata unui comportament, folositi metoda bazata pe recompensa.
Recompensa este o consecinta a comportamentului care creste probabilitatea acestuia de a se repeta.

1a) Tipuri de recompense:

• materiale: alimente preferate, cadouri, dulciuri, obiecte, bani etc.
• sociale: lauda, incurajarea, aprecierea, acceptarea de catre ceilalti
• activitati preferate: jocul pe calculator, vizionarea de filme sau desene animate, activitati sportive etc.

 Tineti cont de faptul ca un lucru poate fi o recompensa pentru o anumita persoana, intr-o situatie specifica, dar poate sa nu mai functioneze ca si recompensa intr-o alta situatie sau pentru o alta persoana. De exemplu, lauda parintelui poate fi o recompensa pentru copil atunci cand primeste o nota buna la scoala, dar poate sa nu fie recompensa atunci cand copilul face curatenie la el in camera. Asadar, recompensa este o functie pe care o are un anumit lucru la un moment dat. Prin urmare, nu putem fi siguri ca o situatie este o recompensa decat dupa ce o aplicam si vedem efectul ei, si anume daca produce sau nu repetarea comportamentului.

Cum puteti afla care lucruri sau situatii reprezinta recompense pentru copilul dumneavoastra? Prin:

• intrebari directe: „Ce iti place mai mult?”, „Ce obiecte te atrag?”, „Ce ti-ai dori?”
• observarea copilului: ce face mai des, care jucarie sau activitate o alege mai frecvent
  
  Lauda si incurajarea ca recompense

Putem sa oferim cadouri unui copil de fiecare data cand el realizeaza comportamentul dorit, dar in viata reala el se va intalni foarte rar cu astfel de situatii. In viata de zi cu zi suntem recompensati prin laude, aprobari sau dezaprobari, acordarea atentiei, o atingere pe umar, o strangere de mana, un zambet, un semn de amicitie etc. Cu cat sunt mai naturale recompensele pe care le utilizam, cu atat e mai mare sansa consolidarii si persistentei comportamentului dorit. In cele ce urmeaza se va prezenta detaliat modul in care parintii pot folosi cel mai eficient recompensele naturale in relatia lor cu copiii.

Fie ca suntem copii, fie ca suntem adulti avem nevoie de recunoastere si de incurajare pe parcursul vietii. De cele mai multe ori, acestea apar sub forma de lauda.

Uneori este foarte greu sa iti dai seama care este granita dintre lauda si incurajare. Exista situatii cand lauda este o reactie naturala si potrivita momentului. De exemplu, intr-o competitie sportiva in care copilul marcheaza un gol, ar fi nefiresc daca un parinte nu ar avea o reactie spontana de bucurie insotita de comentarii laudative: „Excelent! Ce lovitura buna!””. Intr-o asemenea imprejurare, lauda devine o incurajare pentru ca este o apreciere sincera a eforturilor si realizarilor copilului. E important de retinut insa ca acceptarea si pretuirea copilului trebuie sa fie continue si neconditionate de performanta din diverse activitati ale lui. Masura in care lauda este sau nu una incurajatoare depinde de anumite detalii cum sunt:

• Intentia clara de a incuraja, nu de a controla copilul prin lauda.
• Motivatia pentru care copilul se straduieste sa realizeze ceva foarte bine. De exemplu, daca el se straduieste sa exceleze pentru a obtine atentie, pentru a se razbuna sau pentru a obtine o pozitie de putere, lauda poate provoca descurajarea copilului.
• Momentul in care copilul primeste lauda (ex. daca vine atunci cand nu se asteapta sau cand nu a actionat cu scopul de a o obtine, ci din alte motive, lauda va avea valoare de incurajare).

Prin urmare, lauda este constructiva in relatia dintre parinte si copil doar atunci cand are valoare de incurajare. De exemplu: recunoasterea si incurajarea progreselor importante, oricare ar fi ele; incurajarea in cazul in care copilul este descurajat sau are o parere proasta despre el, este speriat sau nu este constient de propriile capacitati (ex. i se poate spune: “Ai cantat foarte frumos!”).
Efectul real al laudei depinde insa foarte mult de masura in care copilul are incredere in adultul care il lauda, daca asteapta sau nu sa fie laudat si daca are tendinta de a deveni dependent de ea.

i) Idei pentru un mod eficient de a lauda

Fiti specific : subliniati cat mai exact acele elemente ale comportamentului care sunt cu siguranta reusite. De exemplu: “Eu zic ca lucrarea ta este foarte bine organizata”.

Amintiti progresele : “Scrisul tau este mult mai frumos acum” – dar fara intentia de a-l face pe copil sa se angajeze in eforturi si mai mari, extenuante pentru a se putea mentine “la nivelul asteptat”.

Combinati intotdeauna lauda cu incurajarea : Lauda exagerata poate fi descurajatoare si nu ajuta copilul prea mult in a-si crea o imagine buna despre sine. Ea trebuie astfel exprimata, incat sa se adreseze eforturilor, progreselor si realizarilor copilului sub forma recunoasterii si aprecierii lor, in acelasi timp cu exprimarea increderii in capacitatea copilului de a face fata schimbarilor vietii, oricare ar fi ele.

ii) Limbajul special al incurajarii

Este foarte important sa evitam folosirea judecatilor atunci cand evaluam eforturile copilului, pentru ca ele exprima mai mult valorile si ideile noastre decat sa ajute in vreun fel copilul sa-si dobandeasca increderea in el insusi. Astfel, este necesar efortul de a elimina din vocabular, in asemenea momente, orice judecata (ex. “bine”, “grozav”, “excelent”). Este mult mai bine ca ele sa fie inlocuite cu propozitii care exprima un inteles incurajator, cum ar fi:

Formulari care demonstreaza acceptarea:
“Pare sa-ti placa activitatea aceasta”.
“E frumos ca-ti face placere sa inveti.”
“Se vede ca-ti place foarte mult sa faci asta”.
“Daca nu esti multumit cu ceea ce a iesit, ce crezi ca ai putea face ca sa te simti mai bine in acest sens?”
“Cum te face asta sa te simti?”

Formulari ce exprima increderea:
“Cunoscandu-te, sunt sigur( a) ca ai sa reusesti.”
“Ai sa reusesti!”
“Am incredere in tine ca vei sti ce sa faci.”
“Nu-i usor deloc, dar cred ca ai sa reusesti.”
“Ai s-o scoti la capat.”

Formulari care subliniaza contributiile si aprecierile:
“Multumesc, a fost de mare ajutor ce ai facut.”
“A fost o idee buna din partea ta sa …”
“Multumesc, chiar apreciez ce ai facut, pentru ca mi-a usurat mult munca.”
“Am nevoie de ajutorul tau pentru…”
Catre toata familia: “ Chiar am petrecut un timp bun astazi! Multumesc.”
“ ?tiu ca te pricepi la... Ai vrea sa faci tu acest lucru pentru noi?”

Formulari prin care este recunoscut efortul si progresul:
“Chiar ca ai muncit mult pentru asta!”
“Mi se pare ca ai petrecut mult timp gandindu-te la acest lucru.”
“Observ ca progresezi.”
“Uita-te cat ai progresat!”
“E clar ca ai devenit mai indemanatic in…”
“Pari cam nemultumit, dar uita-te cat de mult ai progresat…”

Cuvintele de incurajare pot avea un efect invers asupra copilului, chiar de descurajare, daca sunt motivate de dorinta parintelui de a permanentiza un comportament pe care il considera “bun” sau daca exprima o atitudine de genul: “Ti-am spus eu!”. Evitati, asadar, comentariile moralizatoare sau care il „califica” pe copil, ex.: “Pare ca ai muncit, nu gluma…, “,… de ce nu poti face asta tot timpul?”; “…era si timpul!”; “…vezi ce poti face daca te straduiesti?”, s.a.m.d.

In concluzie, incurajarea presupune:

• Valorizarea si acceptarea neconditionata a copiilor, asa cum sunt ei.
• Sublinierea aspectelor pozitive ale comportamentului lor.
• Exprimarea repetata a increderii in copii, astfel incat acestia sa ajunga, la randul lor, sa aiba incredere in ei insisi.
• Recunoasterea nu numai a realizarilor, dar si a imbunatatirilor si mai ales a eforturilor pe care le face copilul.
• Multumirea pentru orice contributie pe care o aduce copilul.

1b) Recomandari pentru aplicarea recompensei

• Definiti specific comportamentul caruia doriti sa-i cresteti frecventa, durata sau intensitatea.
• Identificati care sunt pentru copil recompensele pentru comportamentul respectiv.
• Utilizati recompensele disponibile.
  Ganditi-va la lucruri simple, pe care le aveti la indemana si sunt atractive pentru copil.
• Treceti treptat de la recompense artificiale la recompense naturale.
  Cu cat sunt mai naturale recompensele pe care le utilizam, cu atat e mai mare sansa consolidarii si persistentei comportamentului tinta.
• Utilizati un repertoriu larg si alternativ de recompense, astfel incat sa nu produceti saturatie.
  Daca ii dati mereu copilului aceeasi recompensa s-ar putea ca la un moment dat sa se plictiseasca de ea, si sa nu mai aiba efectul pe care l-a avut la inceput. Cu cat i-a lipsit mai mult acel lucru cu atat va avea un efect mai mare ca si recompensa. Prin urmare, in alegerea recompenselor sa aveti in vedere acest lucru.
• Descrieti comportamentul in momentul in care aplicati recompensa; in acest fel facilitati invatarea.
  ex.: „Ai facut curatenie la tine in camera. Bravo, sunt mandra de tine!”
• Repetati verbal regula pe care se bazeaza recompensa. Exprimarea verbala a regulii faciliteaza invatarea.
  ex. ”Daca duci gunoiul, poti sa te duci la Victor sa te joci.”
• Invatati copilul sa-si identifice si sa-si autoadministreze recompensele.
• Comparati dimensiunile comportamentului (intensitatea, frec-venta, durata) inainte si dupa aplicarea recompensei, pentru a cunoaste efectul ei (daca este sau nu o recompensa si daca este eficienta).
• Treceti de la recompense aplicate imediat, in faza de invatare, la recompense aplicate neregulat, in faza de consolidare a unui comportament.

• Baiatul dumneavoastra este ingrijorat ca nu va avea o prezentare buna la o serbare la care trebuie sa participe.
• Fiica dumneavoastra tocmai s-a intors de la un concurs de atletism, unde si-a dat toata silinta sa castige, dar a pierdut.

iii) Situatie problema

In clasa copilului dumneavoastra au fost alegeri. El a fost nominalizat alaturi de alti doi colegi, dar pana la urma n-a fost ales si acum este foarte descurajat.

• Ce ar putea gandi despre sine?
• Cum ati incerca sa-l incurajati?

DE CE E IMPORTANT SA LE CITIM ZILNIC COPIILOR, CHIAR DE LA VARSTE FOARTE MICI?

Succesul la scoala si, mai tarziu, in viata incepe acasa cu cele 20 de minute de lectura zilnica impreuna cu copilul dumneavoastra. Copiii carora li se citeste incepand de la varste mici vor invata sa citeasca mai usor si mai repede decat cei carora nu li s-a citit. Sa le citim copiilor este cea mai usoara si mai putin costisitoare metoda prin care ii putem ajuta sa aiba succes la scoala. Este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face ca parinti.

Carti pentru copiii de toate varstele

Copiii invata sa citeasca la scoala, dar de multe ori asociaza cititul cu lectiile si nu cu o activitate distractiva. De departe cea mai eficienta metoda de a-i incuraja pe copii sa iubeasca cartile si cititul este sa le citim de mici, si cu cit incepem mai devreme cu atat sansele de succes sunt mai mari.

Carti pentru copii

S-a prezis la un moment dat sfarsitul cuvantului tiparit. Dimpotriva, internetul a facut cititul o parte si mai importanta din viata noastra. Internetul in sine este o uriasa sursa de informatii si divertisment, bazata pe umilul cuvant scris. Pentru a utiliza internetul in mod eficient, pentru a evalua corect valoarea informatiilor de pe web, capacitatea de a citi si gandi critic este vitala.

Pentru cei mici cartile si in special carti pentru copii mici si mijloci sunt un factor benefic in dezvoltarea acestora pe parcursul copilariei. Prin intermediul unor anumite carti pentru copii, micutii intreprind talente si abilitati speciale pentru fiecare. Asa ca noi va indemnam sa vizitati baza noastra de date pentru carti pentru copii.

Cititul este o abilitate foarte importanta pe care trebuie s-o invete copiii nostri. Va imaginati cum ar fi sa treaca o zi fara sa cititi? Cititul este necesar nu doar pentru a supravietui in lumea scolii sau a universitatii, ci si ca adult. Abilitatea de a invata despre subiecte noi si de a gasi informatii utile depinde de abilitatea de a citi si a analiza materialul citit.

 

Copiii cărora li se citeşte de mici vor învăţa să fie ei înşişi buni cititori. Cu cât li se citeşte mai mult copiilor, cu atât sunt mai interesaţi să înveţe să citească. Important este ca şi copilul dumneavoastră să ajungă să deschidă o carte de plăcere, singur, fără să-i spuneţi dumneavoastră şi fără să i se spună de la şcoală.

JOCUL LA DIFERITE VARSTE

Dar exista un lucru pe care toate jocurile din aceasta epoca il au in comun: copilul se joaca cu obiectele care se afla in campul lui vizual. Daca un "unchi" ii da copilului o jucarie nepotrivita din punct de vedere pedagogic, este suficient sa o ascundem intr-un dulap. Dupa cateva suspine, copilul va merge sa se joace cu altceva. Daca da din nou peste jucarie, intr-o zi cand mama lui face ordine, o va dori din nou. Copiii mici se joaca cu ceea ce au la dispozitie in momentul respectiv si acest lucru provoaca dispute in familiile in care exista mai multi copii de varste diferite. Daca cei mai mari se joaca cu papusile, cel mic vine si vrea si el sa se joace cu papusa. Mama spune: "Lizica este mica. Lasati-o sa se joace cu papusa. Si voi mergeti sa construiti ceva." Dupa cateva proteste, cei mai mari incep un joc de constructie. Papusa e curand aruncata deoparte; Lizica vrea sa se alature din nou celorlalti si in entuziasmul ei darama turnurile si strica garajele si casele. Si asta va continua la nesfarsit daca cei mari nu fug sa se joace afara, lasand-o pe Lizica urland pe campul de bataie.

Acest exemplu arata in ce masura jocul copilului mic mai este legat direct de mediul din jurul lui. In imaginatia lui, el este capabil sa stea la distanta necesara, sa numeasca si sa inteleaga obiectele, dar viata lui afectiva este inca total prizoniera lumii exterioare, inchisa in "aici si acum". Ea poate raspunde lumii doar prin necaz si bucurie. De aceea se succed bucuria si tristetea atat de repede: "Ionel care plange si Ionel care rade."

Aceasta atitudine de reactie reprezentativa pentru o miscare de du-te-vino a emotiilor nu poate fi considerata sentiment personal in sensul adevarat al cuvantului. Reactia emotionala fata de lumea exterioara nu va deveni sentiment propriu-zis decat atunci cand va aparea viata interioara structurata. Si animalele reactioneaza la lumea exterioara prin satisfactie sau nemultumire. Dar animalul nu va avea niciodata acces la o viata de sentimente; el va ramane dependent de mediul sau.

Trebuie sa urmarim momentul in care copilul se retrage pentru prima data din experienta directa exclusiva a mediului si cand manifesta un inceput de structura emotionala; acest moment poate fi considerat drept nastere a sentimentului. (Nasterea gandirii a fost identificata in momentul in care s-au asociat perceptii si imagini se­parate pentru a forma un ansamblu).

Pe la patru ani, jocul copilului se schimba mult. Pana atunci el privea numai ceea ce se petrecea exact in jurul lui. Sentimentele lui erau legate de perceptia functiunilor vitale si a lumii exterioare; acum incepe sa se dezvolte o forta noua in viata emotionala, care se opune lumii exterioare. Cea mai buna denumire care ar putea fi data acestei forte este aceea de "imaginatie creatoare"; ea se afla in opozitie cu lumea exterioara si o transforma pe aceasta dupa nevoile sale.

Jocul devine mult mai intens.

Este absolut fascinant sa intri intr-o camera in care se joaca un copil de aceasta varsta. Covorul devine un nou univers; desenul din mijloc este marea; liniile din jur, drumurile, iar sub masa este o casa. Nu poti sa mergi spre mijlocul covorului fara sa-ti uzi picioarele. Cuburile si pernele sunt masini, trenuri si munti. Sub masa este o casa intreaga, cu un salon, o camera si o bucatarie. Constati ca el nu doar se joaca, ci ca sub masa exista o casa - spatiul este intr-adevar o casa. Copilul si-a legat imaginatia de realitatea care este perceputa acum prin intermediul imaginatiei. Copilul creeaza un univers de joc si de poveste in care orice este posibil, in momentul in care imaginatia doreste sa fie asa. Privirea lui asupra lumii este o privire prin ochelari fermecati, culorile si relatiile se schimba in functie de dorinta copilului.

O doamna mi-a povestit ca la varsta de optsprezece ani se intorcea sa-si viziteze casa in care a locuit in copilarie. Plina de nerabdare, fugi in gradina sa-si regaseasca vechea ei lume, dar fu foarte dezamabita sa gaseasca o gradina banala, cu tufe si o groapa. O intreba pe mama ei: "Ce s-a intamplat cu padurea care era in stanga gradinii?" Mama ii raspunse: N-a fost niciodat a o padure acolo. Toate au fost intotdeauna asa". "Dar eu sunt sigura ca aici era o padure. Ne plimbam cu caruciorul papusilor prin ea; o padure mare, intunecata; o vad parca in fata ochilor." Padurea existase doar in imaginatia copilului, unde era mai adevarata decat o padure veritabila.

A venit timpul acum pentru copil sa se joace fara restrictii. Orice obiect, chiar o cutie de chibrituri sau o bucata de sticta colorata are o valoare inestimabila si copilul cauta mii de feluri de a se juca, singur sau cu altii.

Adultii ar trebui sa ia foarte in serios aceste jocuri si sa imbogateasca viata interioara a copiilor, propunandu-le idei noi si oferindu­le si alte posibilitati. Daca nu aveti timp sau daca nu aveti suficient spatiu, duceti-va copilul la gradinita. Acolo va putea asculta basme, ceea ce este pentru el la fel de vital precum painea si untul. Copilul trebuie sa aiba spatiu de actiune pentru imaginatia lui. O gramada de cuburi, cateva scanduri si mese vechi si robuste, cutii goale, hartie, creioane colorale, vopsele si hartie adeziva sunt lucruri indispensabile intr-o gradinita de copii. Si un cufar plin de carpe, cu care copiii se pot deghiza, si o educatoare, desigur, cu o inima tanara si plina de caldura. Aceasta este gradinita ideala.

…

Merita sa mai subliniem un alt aspect al acestei perioade a imaginatiei creative: trecerea nemijlocita de la lumea fanteziei la lumea reala si invers. Aceleasi scaune care au servit drept tren, sau aceeasi masa care a servit drept casa, se transforma instantaneu in scaune de sezut si in masa pentru mancat, la ora meselor, si redevin tren si casa, dupa masa, daca copiilor li se da voie sa-si reia jocul. Am notat deja aceasta caracteristica a sentimentului cand spuneam: "Ionel care plange si Ionel care rade". Era vorba atunci de polaritatea tristete-bucurie; acum este vorba de polaritatea imaginatie (interior) - realitate (exterior).

Basmele sunt izvorate tot din aceasta imaginatie creatoare; ele provin din epoca in care omul se mai afla inca in stadiul imaginatiei creatoare. Povestile care sunt veritabile povesti populare se raporteaza intotdeauna la aceste mari imagini care sunt viata si moartea, binele si raul, modestia care face sa creasca sufletul si orgoliul care il intareste. Continutul este constituit din adevaruri profunde, care vin din universul unui spirit creativ, semiconstient inca, forma este aceea pe care i-o da fantezia creativa copilareasca. De aceea este absurd sa se vorbeasca de "minciuni" cand se face referire la basme. Lupii nu vorbesc; deci, ar insemna ca minti cand ii faci sa vorbeasca. Bunica si Scufita Rosie sunt mancate de lup - este o intamplare ingrozitoare, infricosatoare si este tot o minciuna sa spui ca ele mai sunt vii cand sunt scoase din burta lupului. Exista o versiune a Scufitei Rosii care dateaza de la inceputul secolului. Scufita Rosie nu este scoasa din burta lupului, nici n-a fost macar mancata de lup si lupul nu moare. Ce mai ramane din basm? O poveste groaznic de banala, moralizatoare, care nu intereseaza pe nici un copil. Spiritul inca dormitand al copilului are o cunoastere intuitiva a misterelor vietii si mortii, ale intemnitarii in legaturile terestre obscure si ale trezirii din aceasta obscuritate. Copilul simte in propriul sau corp, inconstient dar nu mai putin real, fortele vietii care il fac sa creasca, iar atunci cand i se trezeste constienta, simte fortele mortii care se opun fortelor vietii. Basmele sunt o punte spre aceste probleme eterne si ele permit ca spiritul copilului sa se trezeasca si sa se simta pe Pamant la el acasa. Forma basmelor corespunde exact cu structura propriului lui suflet.

Chiar daca tineti cont numai de faptul ca cei mici afla despre faptele si relatiile umane si de maniera in care, ascultand cu placere, sunt capabili sa asimileze concepte complicate, povestirea trebuie considerata ca o activitate agreabila si folositoare.

La cinci ani copilul se afla astfel in varful activitatii sale neobosite, creatoare, de joc. Daca urmariti un copil de aceasta varsta la o gramada de nisip, veti observa ca jocul lui consta exclusiv in a fi activ, intr-un val neintrerupt de forte creatoare ce izvorasc din copil ca dintr-o fantana nesfarsita… La groapa de nisip, copilul face prajituri de nisip, formand treizeci, patruzeci sau chiar cincizeci de prajituri, pe o scandura, cu ajutorul unor forme. Ce va face cand scandura este complet acoperita? Se opreste mandru cand a terminat lucrarea? Nu, scandura e plina si lucrarea se intrerupe un minut. Copilul striga: "Ai vazut prajiturile astea, mama?" Apoi jocul trebuie sa continue si rastoarna energic scandura, acoperind-o din nou cu prajituri. Din cand in cand trebuie sa veniti sa gustati o prajitura, dar abia daca intrerupe putin productia lor in serie. Copilul nu este preocupat de productia lui finala, ci de bucuria creatiei. Cand va fi terminat, va uita complet de prajiturile lui. Puteti vedea si copii care fac un munte cu un tunel care il traverseaza. Cand il termina, sar pe el si ceilalti aplauda. Pe urma fac altul.

Fetitele fac si refac neincetat patul papusilor lor. Copiii incep cu entuziasrn noi caiete de desen, desenand si colorand pagina dupa pagina, sarind imediat la pagina urmatoare si incepand un nou desen. Uneori deseneaza, mai mult sau mai putin, chiar aceleasi lucruri pe fiecare pagina. Nu se uita in urma dupa ce au terminat desenul, pentru ca nu sunt preocupati decat de procesul de creatie in sine, de insasi cresterea.

Copilul sanatos, de aceasta varsta, nu stie sa se opreasca din joaca. Un copil sanatos nu stie sa faca o pauza, iar cand o face, o face ca sa inceapa un joc nou sau pentru ca a obosit, ori ii e foame iar reacti­ile naturale ii dicteaza o pauza.

Cantecele insotesc anumite activitati intr-un ritm special. Repetarea procesului creativ intr-un ritm aparent neintrerupt este tipic jocului din aceasta epoca. Copilul poate retine sub o forma ritmica lucruri pentru care nu are o memorie abstracta. Este secretul cantecelor de copii traditionale. El va asculta in fiecare seara aceeasi poveste, iar si iar, si cu cat o va asculta mai mult, cu atat o va aprecia mai mult. Un copil de patru ani si jumatate auzise povestea celor Trei Magi la Craciun si il impresionase profund. I s-a povestit povestea, in fiecare seara, pana la sfarsitul lunii august, si el continua sa o ceara doar pe aceea. Parintii au putut sa-si pastreze cu greu entuziasmul, toata vara, pentru acesti trei intelepti din Orient, dar copilul asculta cu ochii larg deschisi nelasand sa treaca nici cea mai mica greseala sau omisiune a celui mai mic detaliu. Pe parcurs povestea evoluase, imbogatindu-se cu descrieri si evenimente care nu se gasesc in nici o versiune oficiala a intamplarii cu Magii de la Rasarit; odata inglobate, nu se va mai putea pune problema sa fie lasate deoparte!

Acesta este si secretul jocului aparent neobosit al copilului. Atata timp cat este sustinut de un ritm, nu exista oboseala, pentru ca jocul este legat de procesele ritmice de respiratie si de circulatie, care nu cunosc deloc oboseala. Ce este aritmic si intelectual in joc, aceasta epuizeaza copilul. Aceasta forma de joc, jocul de dragul jocului, nu se transforma decat la varsta de sase ani. Putin cate putin, aproape imperceptibil, jocul copilului dobandeste o alta nuanta si, la un moment precis, in jurul varstei de sase ani, de obicei in perioada in care ii cad primii dinti de lapte, devine evident faptul ca el intra intr-o noua faza a vietii sale…

Copiii incep sa se joace foarte devreme. S-ar putea spune chiar ca se joaca din primele luni de viata. Descopera ca manutele se deplaseaza in campul lor vizual, ca pot sa le dirijeze... Manutele sunt primele lor jucarii. Apoi isi descopera picioarele si acest lucru este si mai amuzant pentru ca isi trec timpul pierzandu-le si regasindu-le.

Vine apoi un inel de fildes sau o morisca, mai tarziu cuburi si cutii care pot fi puse la nesfarsit unele peste altele sau alaturat.

DEGETE INDEMANATICE FAC GANDURI MOBILE

Copilul mic isi pricepe mediul cu ajutorul degetelor. La aflarea lumii ii descopera structurile. Mai apoi dezvolta notiunile in gandire. Copilul de gradinita trebuie sa participle la actiuni pline de sens si realizate cu iubire, pentru ca sa poata imita ceva cu sens. Activitatea exterioara este intotdeauna activitate spirituala interioara. Cu cat mai delicata este acesta activitate, cu atat mai delicata este si gandirea. In gradinita Waldorf si in scoala Waldorf copiii trebuie sa dobandeasca indemanarea degetelor. De aceea se fac multe jocuri pentru degete. Mai tarziu copiii invata sa cante la flaut, sa tricoteze, sa coasa si sa teasa. Degete indemanatice fac ganduri mobile.

Formarea sanatoasa a trupului, sufletului si a spiritului este stradania centrala a pedagogiei Waldorf. In mediul nostru modern, activitatea intelectuala devine tot mai importanta. Folosirea mainilor se intalneste din ce in ce mai rar. Posibilitatile de a exersa miscari sanatoase sunt tot mai rare. Copilul nu poate intelege o masina. Perturbari ale perceptiilor emotionale apar tot mai des. Kant arata ca mana constituie creierul exterior al omului. Copilul invata mai intai sa mearga, apoi sa vorbeasca si de-abia apoi sa gandeasca. Primele experiente sunt absolute inconstiente. Un copil mic va cuprinde mediul prin simturi si prin propriile fapte. Doar ceea ce poate pipai cu mainile poate sa si priceapa. Astfel se formeaza primele notiuni.

In primii ani, copilul invata prin imitarea tuturor lucrurilor intalnite. De aceea ar trebui sa se intalneasca doar fapte pline de sens si dragoste. …

Prin activitatea sa, copilul depaseste reflexele si miscarile primitive innascute. Acestea cedeaza locul miscarilor fine, intentionale. Copilul dobandeste in joaca o inchipuire inconstienta a miscarii. In acelasi timp, in copil se dezvolta structurile mai fine ale sistemului nervos. Miscarea indemanatica a degetelor este o premiza pentru vorbire. Din mobilitatea degetelor se poate recunoaste stadiul de dezvoltare al vorbirii. Multi terapeuti folosesc miscarea pentru a trata probleme de dezvoltare. …

Indeosebi in gradinitele Waldorf si in primele clase ale scolii Waldorf se pune mare valoare pe mobilitatea degetelor. Educatorii joaca cu copiii jocuri ritmice cu degetele, rostind mici strofe; invatatorul exerseaza cu elevii orientarea fata de propriul corp. Se invata tabla inmultirii sau alfabetul cu ajutorul pasirii ritmice sau a batailor din palme. Se invata poezii si se paseste pe ritm. Pictura, flautul sau lucrul manual dezvolta atat trairea artistica, cat si mobilitatea degetelor… Obiectele relaizate trebuie sa fie atat folositoare, cat si aspectuoase, cu valoare artistica.

Astfel, din 1919 se incearca in pedagogia Waldorf formarea vie a gandirii copiilor prin indemanari ce solicita mobilitatea degetelo

Cartea Ce traieste copilul si ce simte mama lui, autor: dr. Speranta Farca

Când am văzut cartea de 560 de pagini mi-am spus, ok, se pare că voi avea ocazia să îmi exersez citirea rapidă. Da … de unde! După primele 30 de pagini mi-am dat seama că numai rapid n-am s-o citesc 

şi nu datorită forumularilor psihanalitice care i-ar face pe cei care n-au citit multă psihologie să reia frazele, ci pentru că m-am oprit la aproape fiecare pagină să … subliniez ceva interesant. A-pro-pos de vorba aceea, “cărţile bune nu sunt acelea pe care le citeşti, ci acelea care te citesc pe tine”, deşi nu sunt psihanalist şi nici nu voi fi, tot ce e subliniat cu roşu sunt explicaţiile psihanalitice a ceea ce cunoșteam datorită experienţei atât ca mamică, cât şi ca trainer pentru părinţi.

O mare parte din carte se referă la prima perioadă din viaţa unui copil şi a relaţiei cu mama lui. Sau invers. “Uniunea simbolică cu copilul îşi evidenţiază în principal patru tipuri de legături: îmbrăţişarea, hrănirea, privirea şi vorbirea.”

Temele principale le vedeți în curpinsul cărții (Angoasa primară, Angoasa de abandon, Teama de necunoscut, Teama de moarte, Angoasa de pierdere a integrității corporale), și ca să respect prezentarea prin întrebări de pe a doua copertă, am să continui dezvăluind la ce alte întrebări mai răspunde autoarea (citând și câteva răspunsuri, așa ca să vă fac curioși să vreți să aflați mai mult):

* De ce îşi aruncă copilul jucăria pe jos? “Copilul îşi aruncă jucăria acolo unde el însuşi ar vrea să fie. Este o modalitate de înstăpânire a spaţiului podelei încă inaccesibil.”

* De ce copilul nu trebuie “dresat” să renunţe la scutece înainte de a fi pregătit? “În privinţa controlului sfincterian, nu este important rezultatul, ci calea. Copilul poate renunţa la scutec din dorinţa sa de manifestare a independenţei. El poate face acelaşi lucru, lăsându-şi sfincterele în grija competenţilor părinţi pentru a le dresa. Dresajul sfincterelor este posibil fiziologic încă de la 6 luni, dar nu este semnul unei achiziţii, ci al unei pierderi.” … Hm, interesant cum vor explica asta părinții … bunicelor!

* De ce e bine să îi spui copilului că pleci, chiar dacă asta va declanşa mai multe plânsete decât să pleci pe furiş?

* De ce unii copii refuză laptele cumpărat sau chiar toate produsele lactate după ce este înțărcat?

* De ce copiii alăptați la sân refuză suzeta, de cele mai multe ori?

* De ce nu e bine  să forțezi copilul să mănânce? Da deloc! Știu de ce pe propria piele. Sau propriul stomac, cum vreți.

* De ce e bine să-ți recunoști limitările și problemele personale și nu să le ascunzi și să le ții secret față de copil? … pentru că le preia copilul?

* De ce copiii mici sunt interesați să exploreze … gura mamei?

* Ce înseamnă “nevroza de destin”?

* De ce la o anumită vârstă copiilor le e frică să adoarmă și ce au nevoie pentru a o face?

* De ce achizițiile băiețeilor sunt mai târzii decât ale fetițelor?

* De ce și mama și copilul au nevoie de alte contacte sociale?

* Ce rol are tatăl?

* Importanța de a numi ceea ce simt copiii.

* Cum de capacitatea de rezistență la frustrare nu se formează prin … frustrare? 

* De ce jocul e atât de important? “Unde nu e joc, spaţiul psihic rămas liber este înlocuit de angoasă.” şi tipuri de joc.

* Despre spaime, surprize, cadouri, anticipare și învățare.

* De ce înlocuirea experienței cu explicația nu aduce lămurire și păstrează confuzia?

* Despre teama de moarte, sentimentul de vinovăție și stăpânirea propriului corp.

De ce să citiți această carte? Pentru că veți fi mai liniștiți. Adică mai puțin îngrijorați. Adică mai siguri pe voi. Adică mai fericiți. Și așa veți comunica mai bine. Cu propriul copil. Care va deveni și el mai liniștit. Adică mai sigur pe ele. Adică mai fericit. Și nu asta vrem cu toții?